Dumnezeu ne-a dat steaua care sa ne lumineze calea, dar noi trebuie sa o aprindem


marți, 10 mai 2011

Concurs de fotografie

In ziua de azi multi realizeaza fotografii, insa putini constientizeaza ca fotografia este o arta. De aceea ne-am gandit ca in zilele urmatoare sa demaram un concurs de fotografie cu tema "Fotografia-o arta aproape uitata". Astfel in perioada 10-17 mai, asteptam fotografiile voastre pe adresa de e-mail prafdestele4agil@yahoo.com.


 Participantii se pot inscrie cu o singura fotografie, de orice tip .Nu se accepta pozele modificate sau trucate,cu exceptia contrastului,luminozitatii si crop-ului!
Castigatorii acestui concurs vor fi desemati pe data de 19 mai, in urma jurizarii tuturor fotografiilor, de catre un fotograf profesionist . De asemenea, castigatorii vor fi premiati. 
Asteptam cu nerabdare fotografiile voastre si va uram tuturor succes!

Bucurie mare!

 Astazi,o simpla conversatie ne-a facut foarte fericite: avem sponsorizari!!! Nu am mai stat pe ganduri si am finalizat toate detaliile pentru un concurs la care ne gandeam de ceva timp. Imediat o sa revenim cu toate amanuntele si speram ca ideea noastra sa va placa!





Multumim mult sponsorilor!

luni, 9 mai 2011

Un nou interviu

Incepem saptamana cu un nou interviu acordat de coordonatoarea Asociatiei "Lumea Noastra", doamna Melania Pop. In cei 2 ani de cand suntem membre ale acestei Asociatii, doamna Melania sau Mela, cum ii spunem noi, ne-a fost, pe langa coordonatoare, o prietena foarte buna. Preocupata de problemele celor din jur si dispusa mereu sa ii ajute la nevoie, ea ne-a aratat ca putem aduce zambete oamenilor mai putin fericiti.
Noi credem ca reprezinta un model pentru tineri si de aceea i-am luat urmatorul interviu:



Ii multumim mult pentru interviul acordat si pentru sustinere!
Mai multe informatii despre Asociatia "Lumea Noastra" si despre activitatile
desfasurate in cadrul acesteia, gasiti AICI.

duminică, 8 mai 2011

Pretuieste cunoasterea, noi te sprijinim!

Dorim sa-i sprijinim pe cei care vor sa investeasca in educatia lor, si  de aceea, ne-am hotarat ca in zilele ce urmeaza, sa organizam o strangere de carti pe care le vom dona bibliotecii unei scoli din judetul Gorj.

Incepand de maine, 9 mai, ne vom ocupa de impartirea pliantelor in liceu. Cei care doresc sa se implice in aceasta activitate ii asteptam zilnic la sala 10 din liceul nostru,intre orele 8:00-13:00, acolo unde noi ne desfasuram orele de curs.

Prin aceasta activitate ne dorim sa atragem atentia celor din jur pentru a le demonstra ca educatia merita incurajata. Participa si tu la dezvoltarea educatiei!

Eseu despre educatie

                         “Omul nu poate ajunge om decât prin educaţie.” –Kant

      
       Nu se poate vorbi despre educatia omului, fara referire la filosofie, caci ea este stiinta prin care se exprima adevarul,secole intregi,prin care sufletul omului a fost slefuit, initiat in tainele metafizicii. Totul pentru a fi educat, pentru a face saltul ontologic de la animal la om. Omul este o devenire intru fiinta, asa cum spunea unul dintre filosofii romani, Constantin Noica. Totodata, maretia omului consta in puterea de a judeca, de a-si folosi propria ratiune. Pentru a deveni insa Supra-om, pentru a atinge idealul nietzschenian, omul are nevoie de educatie. Aceasta se obtine prin socializare, prin integrarea omului in societate. 


          Educatia presupune in primul rand o conduita morala, o aplicare a legilor eticii. Astfel, primii pasi pe care filosofia i-a facut pentru a civiliza omul, isi au originea in spatiul atenian.  Atat Aristotel, cat si Socrate, isi intemeiau conceptiile filosofice, punand la baza slefuirea sufletului omului. “Educatia este un ornament in vremuri de prosperitate si un refugiu in vremuri de restriste”, iar prin acestea, filosoful Greciei antice, Aristotel, gasea in educatie, samanta nemuririi. Socrate ingenuncheaza vointa oarba, forta prin care omul devine asemenea animalului,     aducand una dintre cele mai frumoase interpretari ale educatiei. Prin cuvintele sale, Socrate avea sa devina educatorul atenian, cel care, prin filosofia sa, le arata oamenilor, drumul spre perfectiune, calea moralitatii (“Educatie este imblanzirea unei flacari, nu umplerea unui vas.”).


          Daca familia reprezinta prima treapta a devenirii umane, Statul este acela care are datoria de a-i asigura individului un spatiu prielnic in care aceasta sa aiba posibilitatea progresului. Statul reprezinta sursa de educatie. Acolo unde statul actioneaza fraudulos, tiranic, omul devine animal. Setea de putere, vointa nemarginita care umbreste frumusetea ratiunii, sunt inimicii educatiei.


            Figura cea mai de seama a filosofiei, iluministul Immanuel Kant (1724-1804) intemeiaza un adevarat sistem filosofic. Daca ratiunea este felinarul cu ajutorul caruia omul poate descoperi drumul adevarului, moralitatea, a carei sursa o reprezinta datoria, devine o critica adresata ratiunii practice. Pentru Kant, moralitatea este ratiunea practica, iar deviza acestuia este “Cerul înstelat deasupra mea, iar legea morală în mine.”(Kant).


            Marele merit al filosofiei kantiene, este dat de descoperirea uimitoare pe care filosoful german o prezinta in cadrul Criticii: “Omul lipsit de educaţie nu ştie să se servească de libertatea sa. “ Educatia devine astfel premisa libertatii, fundamentul democratiei. Iar educatia, intr-un stat democratic, bazat pe principiile libertatii, poate exista doar cu ajutorul legilor, caci statul anarhaic este imaginea haosului, acolo unde, iar “omul este lup pentru om” (Thomas Hobbes). 


              In concluzie, educatia reprezinta procesul de formare a individului. Asemenea figurii alegorice pe care Francis Bacon a folosit-o pe coperta lucrarii “Noul organon” ,EDUCATIA reprezinta barca cu care omul strabate oceanul vietii, trecand dincolo de stalpii lui Hercule, caci ea reprezinta echilibrul dintre principiile ratiunii si ale inimii.



Multumim colegului nostru Adrian-Vladimir Costea !

sâmbătă, 7 mai 2011

Pasiune pentru arta

In urma cu aproape un an, clasa noastra a infiintat in liceu un club de desen, "Pasiune pentru arta", sub indrumarea doamnei profesoare Motreanu Ana. Acest club isi continua activitatea la Clubul Elevilor din oras, unde in fiecare sambata doamna  Ana lucreaza voluntar cu elevii


Astazi, ne-am facut simtita prezenta si acolo, loc in care copiii vin cu drag sa se relaxeze si sa-si exprime asa cum pot ei mai bine pasiunea pentru arta. Sunt foarte talentati si de aceea le-am cerut o mana de ajutor. Le-am impartit cateva pliante pe care sa le deseneze.


Au fost foarte incantati de propunerea noastra si s-au apucat imediat de treaba.
 

Si iata ce a iesit:

 De asemenea, doamna Motreanu Ana ne-a acordat un interviu pe care va invitam sa-l urmariti.





Multumim in primul rand doamnei profesoare Ana Motreanu pentru interviul acordat,cat si copilasilor,care au facut niste desene minunate!
Mai multe poze AICI

Peste 5800 de vizualizari!!

Blogul nostru are peste 5800 de vizualizari si  230 de voturi!
Ne bucuram ca din ce in ce mai multe persoane ne viziteaza blogul si afla despre "Gala Premiilor in Educatie".
Multumim pentru atentia cu care ne urmariti activitatile,si va invitam sa ne vizualizati blogul in continuare!

vineri, 6 mai 2011

Aparitiile continua!

Saptamana aceasta am avut, spre marea noastra bucurie, o multime de aparitii.
Am aparut pe site-ul calificativ.ro ( vezi AICI), un site foarte vizualizat, mai ales de catre tineri.



Aparitiile au continuat si in presa scrisa,in ziarele VERTICAL si GAZETA DE SUD


Articolele le puteti vizualiza AICI si AICI

Tinem sa specificam ca Gazeta de Sud este un ziar regional ce apare zilnic in toate judetele din Oltenia. Mai adaugam faptul ca articolul din ziarul Gazeta de sud a fost preluat si de site-urile urmatoare, care au de asemenea un numar mare de vizitatori zilnic :
 - www.ztv.ro
 - www.clasa.ro
 - portal.edu.ro
 - infoportal.realitatea.net
 - www.ziar.com
 - www.einformatii.ro
 - www.stiri.astazi.ro
 - www.ceimaifrumosiani.ro

Multumim, atat redactiilor ziarelor, cat si site-urilor!

Desene cu tema "EDUCATIE"

Zilele trecute am luat legatura cu doamnele invatatoare din scoala noastra si le-am informat cu privire la Gala Premiilor in Educatie. Le-am propus acestora sa realizeze cu elevii desene, avand ca tema Educatia. Ne bucuram nespus sa vedem interesul acestora pentru activitatea noastra. Copiii vor avea la dispozitie o saptamana sa realizeze aceste desene dupa care noi vom realiza o expozitie in scoala.


Tinem sa ii multumim in mod deosebit doamnei invatatoare Draghia pentru implicarea in activitatea noastra!

joi, 5 mai 2011

" Praf de stele" merge si la...gradinita!

Pentru ca ne dorim sa informam toate categoriile de concurs despre "Gala Premiilor in Educatie",  astazi am fost prezente la Gradinita Nr.6, unde a avut loc Cercul Pedagogic al tuturor educatorilor din orasul Motru, cat si din imprejurimile acestuia.




Le-am vorbit doamnelor educatoare despre aceasta competitie si le-am impartit pliante. Acestea ne-au adresat intrebari cu privire la criteriile de inscriere si am fost foarte bucuroase pentru interesul manifestat.


Am vrut sa le aratam un exemplu demn de urmat care sa le motiveze sa isi continue activitatile. De aceea le-am prezentat activitatile domnei Ioana Codruta Sava, castigatoarea premiului I, la sectiunea "Educatorul anului".


Am pregatit si un filmulet din timpul prezentarii activitatii noastre.




Dorim sa multumim mult doamnei directoare pentru invitatie cat si doamnelor educatoare!

miercuri, 4 mai 2011

Biblioteca-templul cunoasterii

Ieri a avut loc intalnirea cu elevii claselor generale in cadrul Bibliotecii Centrale. Cu ajutorul doamnelor bibliotecare, care ne-au pus la dispozitie videoproiectorul, ne-am folosit de prezentari Power Point si am impartit pliante informative elevilor, pentru a-i face pe acestia sa inteleaga mai bine scopul acestui concurs.


Am prezentat detaliat fiecare categorie de concurs, perioada de inscriere, precum si premiile acordate pentru fiecare sectiune. De asemenea, le-am prezentat interviul acordat de Tudor Giurgica dupa obtinerea Premiului I la sectiunea "Elevul anului", dar si cel acordat de doamna biblioetcar, Lenuta Neacsu, cea care a obtinut o Mentiune speciala la sectiunea "Bibliotecarul anului".


Dupa ce i-am incurajat sa se implice in cate mai multe activitati care au ca scop dezvoltarea lor personala, am tinut sa le si explicam importanta fiecarui concurs, a fiecarei experiente traite in viata noastra de elevi si nu numai. Din fiecare experienta pe care o traim, avem de invatat. Si am tinut sa ii facem sa constientizeze importanta educatie.


 Discutii am purtat si cu doamnele bibliotecare, care au fost extrem de bucuroase sa afle despre Gala Premiilor in Educatie. Ne-au vorbit despre proiectele lor desfasurate in ultimii ani, iar noi le-am incurajat sa se inscrie la acest concurs.
Am realizat si un filmulet din timpul activitatii noastre,pe care va invitam sa-l urmariti.



Le multumim foarte mult doamnelor bibliotecare, fara ajutorul carora activitatea noastra nu s-ar fi realizat!

marți, 3 mai 2011

Suntem si pe www.didactic.ro!

Aparitiile pe care le-am avut in ziarele locale, cat si pe unele site-uri se maresc. Ca dovada, astazi am aparut pe site-ul www.didactic.ro. Articolul va invitam sa il cititi AICI.

 

De vorba cu LICURICII !

Revenim cu un nou interviu acordat de echipa "LICURICII", una dintre echipele castigatoare ale competitiei AGIL 2010. Cei 4 membrii ai echipei,Marinescu Denisa, Siminiciuc Laura, Baleanu Andrei-Razvan si Daogaru Marian, ne-au impartasit bucurosi experientele lor traite in timpul campaniei de informare, precum si influentele pe care le-a avut aceasta campanie in activitatile lor urmatoare. De asemenea, ne-au incurajat sa continuam activitatile noastre pentru ca "oamenilor trebuie sa le reamintim tot timpul importanta educatiei", spune Marinescu Denisa.

1. Ce v-a motivat sa participati la competitia AGIL?
Baleanu Andrei: "Prima data iti atrag atentia premiile, apoi iti dai seama ca ai sansa sa inveti multe lucruri frumoase. Noi am facut o echipa, am lucrat impreuna, am creat un proiect si ne-am chinuit, dar la final a iesit o munca frumoasa din care chiar am avut de invatat."


Marinescu Denisa:“Ne motiveaza sa facem ceva pentru educatia din Romania, pentru educatia noastra mai intai si apoi pentru altii.Afli multe lucruri, care, pur si simplu te motiveaza sa schimbi ceva in viata ta.” 

Marian Daogaru: “Daca vreau sa fac ceva,fac asta fara sa astept ceva in schimb. Fac un lucru pentru ca la final sa realizez o munca frumoasa, sa stiu ca am schimbat ceva sau am adus un aport.”


2. Cum v-a influentat aceasta competitie?
Baleanu Andrei: "In primul rand, am aflat mai multe lucruri despre elevi, proiecte, profesori din Romania care au un impact pozitiv asupra educatiei, lucruri despre care nu am fi stiut pana acum. Desigur, din aceste exemple noi am avut de invatat."

3. Povestiti-ne despre experienta voastra la acest concurs.
Marinescu Denisa: "Cel putin pentru mine a fost primul proiect in care am fost implicata si a fost ceva unic."


 Baleanu Andrei:”Noi consideram ca am avut o campanie cu succes,chiar daca pana la urma, din zona noastra nu s-au inscris la Gala Premiilor in Educatie prea multi elevi. Important este sa transmiti mesajul si spiritul acestei Gale. Noi suntem de parere ca am transmis acest mesaj atat cat am putut si credem ca acest proiect trebuie sustinut in continuare.”

Siminiciuc Laura: "Am avut ocazia de a ne cunoaste mai bine lucrand in echipa. Si pentru mine a fost primul proiect in care am fost implicata din urma caruia am avut de invatat."


4.Ce dificultati ati intampinat in promovarea Galei Premiior in Educatie ?
 Baleanu Andrei: “Principala problema a fost ca anumite persoane  nu au fost receptive si nu au vrut nici macar sa asculte mesajul nostru.”

5.Ce sfaturi aveti pentru noi si celelalte echipe inscrise in competitia  A.G.I.L.?

Baleanu Andrei:”In primul rand, sa faceti oamenii sa inteleaga ce este aceasta Gala.”

Marinescu Denisa: “Un sfat ar fi sa faceti toata Campania, fiecare lucru din planul vostru de proiect,din suflet,sa-l faceti pentru ca voi credeti in asta.Sa lucrati in echipa, sa va bucurati de fiecare moment, pentru ca numai asa o sa iasa bine.Daca puneti pasiune in ceea ce  faceti, o sa aveti de castigat.”


Le multumim foarte mult colegilor nostri pentru interviul acordat si pe care va invitam sa il urmariti integral.

luni, 2 mai 2011

Ziua Nationala a Tineretului!

2 Mai este recunoscuta ca fiind ZIUA NATIONALA A TINERETULUI, asa ca astazi ne-am gandit sa  desfasuram o activitate. Fiind o zi frumoasa, ne-am oprit in parc, unde ne-am petrecut timpul impreuna cu tineri si copii, pe care i-am informat cu privire la aceasta zi. Multi dintre ei si-au aratat interesul si au realizat niste desene minunate pe asfalt, pe care va invitam sa le vizualizati.



De asemenea, in timp ce copiii desenau, nu am pierdut timpul si i-am informat pe parinti si nu numai cu privire la campania noastra de informare. Le-am prezentat concis scopul Galei Premiilor in Educatie, iar foarte multi ne-au asigurat ca vor accesa adresele aflate pe pliantele impartite de noi.

Tinem sa-i multumim doamnei invatatoare Viorica Ceausescu de la Scoala Generala Nr.1, pentru sprijinul acordat in realizarea acestei activitati.

Va invitam sa vizionati poze de astazi: AICI

duminică, 1 mai 2011

Interviu Anca Haraga

Anca Haraga,castigatoarea premiului I la categoria "Elevul anului"(2009) este in prezent in Londra pentru studiile Universitare.Cu toate acestea,ne-a acordat cu bucurie urmatorul interviu:

“Am cunoscut niste oameni extraordinari, am trecut printr-o serie de experiente care m-au imbogatit profund si cred ca am ajuns sa fiu studenta la aceasta Universitate extraordinara la care sunt acum,datorita faptului ca am castigat premiul I la Gala Premiilor in Educatie,categoria “Elevul anului”.



Praf de stele: Ce te-a determinat sa te inscri la Gala?
Anca Haraga: Atunci cand m-am inscris,m-am uitat in primul rand la conditiile de participare si mi s-a parut ca m-as potrivi.Drept urmare,am decis sa ma inscriu.

Praf de stele: Cum a fost la interviuri?
Anca Haraga: A fost foarte fain la interviuri si m-a ajutat enorm faptul ca am interactionat cu juriul si abia in momentul acela mi-am dat seama de ce si cat de tare e concursul acesta: pentru ca oamenii sunt in atat de multe domenii si sunt atat de diversi, incat,in final,alegerea este extrem de obiectiva, iar nivelul de profesionalism este extrem de ridicat.

Praf de stele: Cum te-ai simtit atunci cand ai aflat ca ai castigat?
Anca Haraga: Faptul ca am ajuns sa castig,m-a mirat.M-am bucurat nespus si mi-a schimbat viata din momentul in care am urcat tremurand pe scena sa iau trofeul. Cred cu tarie, ca a fi elevul anului,a fost mai mult decat recunoasterea unor merite academice.

Praf de stele: Ce sfaturi ai pentru ceilalti?
Anca Haraga: Va sfatuiesc sa faceti cat mai multe, sa incercati voi sa cresteti cat mai mult, sa ii ajutati si pe ceilalti sa creasca pentru ca atunci va veti simti mult mai impliniti. Sa incercati sa participati la anul, pentru ca este o experienta absolut extraordinara si m-as bucura sa aud ca incearca un numar cat mai mare de oameni, de elevi, care sa se bucure de experienta si sa-si testeze fortele pentru  a vedea ce o sa iasa in finala. Mult succes si sper sa va vad numele pe lista finalistilor si de ce nu, si pe cea a castigatorilor!


Multumim mult colegului nostru, Daogaru Marian, care ne-a facut legatura cu Anca cat si acesteia pentru interviul acordat si ii uram mult succes in continuare!